Lumea lui Becali si a lui Basescu? Ori lumea lui Nietzsche?

Profesorii mei din facultate povesteau despre tot felul de cazuri si situatii deosebite din zona PR-lui. Ieri am retrait pe viu una dintre ele in jurul pranzului la statia de metrou Unirii 2. Exceptionala as spune si in acelasi timp graitor de crunta/cruda. O femeie simpla din popor, statea cu copilul ei bolnav (nu-mi dau seama de diagnostic si nu-mi permit sa descriu cu lux de amanunte tot ce am vazut si simtit) atentie insa, era acolo fara sa cerseasca un banut. Femeia asezase deaspura capului copilului un mic panou al carui text nu-mi dau seama cine i-l facuse dar era viu si patrunzator si iti crea o impresie atat de puternica incat chiar iti era greu sa ramai indiferent. Sunt convins ca sunt multe cazuri asemanatoare pe lume poate chiar mai grave decat al copilului ei. Dar gestul de a-l aduce pe fiul ei in starea in care se alfa, in bataia curentului fara a scoate o vorba si fara a cersi cum se obisnuieste la noi, a fost pentru mine o adevarata lectie de viata. Se spune ca situatiile salvatoare si miraculoase apar atunci cand omul are credinta iar femeia aceea sigur are!