Aprecierea merita apreciere

Am invatat astazi ca dupa momente ceva mai tensionate cu un client, poti ajunge cu moralul sus de tot, in zona aceea in care exista si sentimentul de the sky is the limit.

Am mai invatat ca tot ce poate sa conduca la o relatie frumoasa de business cu un client, la o relatie care sa se dezvolte pe un fagas uman si corect, deloc rigid, este sincera lui apreciere pe care o poate capata de indata ce apar si primele rezultate, dar mai ales atunci cand are loc depasirea propriilor tale asteptari si chiar limite.

E pe deplin justificat atunci orice mic favor de care ai putea avea nevoie si pe care-l poti cere fara sa gresesti.

Este cel mai frumos lucru sa razi cu gura pana la urechi atunci cand el, clientul tau, e pus pe sotii cu tine si-ti varsa fel de fel de povesti traznite si haioase incat pana si zambetul tau se bucura ca exista. E chiar un privilegiu deosebit!

Se mai sperie cineva de cucu...bau?

Sansele de a mai auzi de cucu..bau in aceste vremuri marete ale omenirii sunt destul de reduse. Recunoasteti?! Eu unul asa zic.

Cred ca nu mai avem deloc puterea sa ne-ngaduim sa se petreaca cu un maxim de firesc ceea ce odinioara se intampla atat de senin in joaca noastra de copii adolescenti. Nu mai stim nici sa ne intersectam bine povestile, sa ne intelegem si sa ne respectam cum se cuvine, nu mai stim nici sa derulam corect filmul prieteniei inspre amintiri frumoase ci mai cu seama urate, si, poate mai grav decat atat, nu mai stim nimic nici despre identitate, nici despre divinitate si nici despre voia verbului este. Da, a lui este. A lui a fi!

Parca ne-am invatat cu lipsa valorilor si a aglomerarii de continut, parca ne-am lovit de unii si de altii ca imediat sa uitam, parca avem ceva de facut pe lume dar aici apar multi factori necunoscuti care dicteaza si care raspund unor prea mici nevoi. 

Cea mai importanta lectie este ca merita sa te pastrezi asa cum ai fost de la bun inceput si cum probabil inca mai esti..

Esec dar NU continuu

In simbioza cu ce s-a intamplat astazi la Wednsday Breakfast, si pentru mine esecul este parte din succesul unui business, parte a afacerii pe care vrei sa o dezvolti. El vine aproape ca un dat. Intr-un moment sau altul el tot apare. Atunci cand te astepti la el si mai ales atunci, atunci cand nu te-astepti dar dintr-o data ti se-nfunda toate, dar mult mai sigur atunci cand gradul tau de implicare este zero. Atunci sigur ajungi la esec.

Sunt convins ca nu te poti imuniza complet in fata esecului, ca nu orice esec conduce la succes si ca orice demonstratie de forta, facuta ca la carte, iti asigura ori succesul ori opusul lui.

Am invatat cateva lucruri importante:

1. esecul zdruncina, doboara si doare pe moment, dar daca intalneste o personalitate zdravana, pregatita mental si psihic pentru esec, acesta poate fi depasit foarte repede (si cu un real folos)

2. esecul este un lucru atat de bun daca chiar poti invata din el si nu-l lasi sa se repete la infinit, intucat cele care se tin lant te duc in marginea prapastiei daca nu cumva chiar in ea

3. esec, si aici e interesant de amintit, spui cam la orice proiect care nu-ti iese in business sau in viata profesionala si, cam in cel putin aceeasi egala masura, la intamplarile din viata personala unde se simte si se contablizeaza diferit: (esec in dragoste, esec in casnicie, esec intr-o relatie de iubire samd)

Voi cate altele mai stiti?

Lectia zilnica a lui 2010

Prima data am auzit de cuvantul lectie pe vremea cand mama mea m-a dus la scoala sa urmez clasa intai. Pe urma, evident, aveam sa aud de acest nou cuvant si in gimnaziu. Dupa care, asa cum era de asteptat, l-am auzit inclusiv la liceu. Aproape ca imi intrase in vocabular. Si cam asta a fost tot fiindca pana atunci nu primisem si nu stiam ce sunt acelea adevaratele lectii de viata. 

Pana la urma toti le primim, stiu asta.

Surpriza a fost ca, in liceu, am dat cu totul si cu totul intamplator peste ”Lectia” lui Eugene Ionescu. Am adulmecat-o din priviri, tin minte. Am citit-o si recitit-o de nu stiu cate ori pana la epuizare. A urmat visul.  Visul de a o vedea transpusa in realitate. Iar cand am ajuns sa o (si)vad pusa in scena de Horatiu Malaele la Teatrul Foarte Mic, am avut senzatia ca absurdul te patrunde pana-n maduva oaselor si se lasa cu fiori..

Fiindca mi-a placut intotdeauna sa fiu autentic, sa spun sincer si deschis ce am de spus, mi-am propus si vreau ca in fiecare zi din 2010 sa cuprind, fie si pe scurt, cate o lectie (de viata daca vreti) care sa aiba la baza exclusiv experientele mele personale dar mai ales profesionale. Tot ce invat nou de la fiecare zi care curge neincetat spre alte timpuri, voi impartasi cu voi si cu propriile mele limite umane. 

Sunt absolut convins ca va fi o experienta interesanta. Cel putin atat. 

Azi, de pilda, am invatat ca respectul se invata cu greu dar sigur in cei sapte ani de-acasa. ”Sa vorbesti frumos si sa raspunzi la tot ce-ntreaba doamna educatoare”. Sunt mai multe de zis, dar acum as zice doar atat...pe curand. Si maine e o zi.