Despre incepatori si experti in lumea pariurilor

Romanii se pricep la fotbal si la politica, spune o vorba veche din popor. Vorba care ar putea fi foarte bine adaptata mai nou in romanii se pricep la fotbal, politica si pariuri sportive.

Spuneti repede, cati dintre prietenii dumneavoastra joaca la pariuri, online sau ''clasice'' si cati se autocaracterizeaza drept pariori, experti sau specialisti in acest domeniu? Multi, nu-i asa? Ei, eu vreau sa vorbesc putin despre ceea ce inseamna cu adevarat sa fii un incepator in ale pariurilor si un expert.

Astfel, un incepator poate fi, din punctul meu de vedere, chiar un parior cu state vechi, un gambler care joaca de ani sau de zeci de ani, dar care face aceleasi greseli de cand a inceput sa parieze, care n-a invatat nimic sau care este mai preocupat de pariuri decat de sport.

Da, este adevarat ca, pentru a fi un bun parior, trebuie sa ai cunostinte mai vaste decat cele referitoare pur si simplu la fenomenul sportiv, dar cu siguranta, daca nu stii lucruri de baza despre sportul pe care pariezi, nu te poti numi parior cu experienta, te poti numi cel mult un novice.

Asadar, am stabilit ca nu varsta si nici experienta de pariere nu determina singure gradul de expertiza al unui parior si ca mai este nevoie si de cateva cunostinte teoretice despre sportul pe care pariezi.

Pe de alta parte insa, pot exista si pariori incepatori care pot fi numiti cu mare usurinta experti, chiar daca pariaza pentru prima data sau au inceput de cateva zile. Astfel, un om de 40 de ani, de exemplu, care urmareste un sport din copilarie si care porneste la drum in pariuri cu strategii bine puse la punct si fara sa joace ''la nimereala'' poate fi un specialist cu un grad de expertiza mult mai ridicat decat cei despre care am vorbit mai sus.

Tristetea de a nu putea oferi

De ce este atat de trist atunci cand nu putem oferi? Cum de este tristetea atat de coplesitoare? E neputinta asta?

Limitele pe care le incearca fiinta umana traversand tot felul de situatii de viata, face mai ales atunci cand exista empatie, ca tristetea sa apara lacrimand. Iar acum nu ma refer la vremuri atat de putrede ca acestea. Iau, de pilda, cazul oamenilor bolnaviori a caror situatie este poate irecuperabila, ori iau, de pilda, cazul tinerilor care fac sacrificii imense pentru a-si cumpara o casa de locuit sau a celor pe care bravii nostri conducatori ii condamna si secera legislativ fara niciun fel de scrupule. Oare o fac fara sa isi dea seama? Exemplele pot continua.

Dintr-o data suferi si tu pentru lipsa pe care aproapele tau o resimte in largul fiintei lui avand ca temei lumea exterioara. Vrei sa faci ceva pentru el, dar posibilitatile tale de a-l ajuta sunt departe de a putea indeplini ceva in directia dorita de acesta. Nu toata lumea ajunge sa castige la Dansez pentru tine si nu toata lumea beneficiaza (neconditionat) de sponsori generosi care apar din senin. Pe cand de alti salvatori inchipuiti ai natiei nici nu poate fi vorba.

Majoritatea celor care se lupta pentru binele lor familial, social si economic, s-ar bucura daca tara in care traiesc ar fi pe maini bune, fapt care legitimeaza dreptul fiecaruia la respect, munca cinstita, disciplina si democratie. Dar si la sanse egale.

 Granitele intre ceea ce poti pastra bun in lumea ta interioara si cea exterioara fara a o alimenta cu suferinta sunt din ce in ce mai mari si mai periculoare. Acestea cresc odata cu tristetea de a nu putea oferi aproapelui nostru ceea ce prin traditie crestina simti, daca simti, si esti obligat sa poti face..

Omul e precum un "vin spumos"

Sta ce sta si dintr-o data face spume :)) Mai ales atunci cand cineva il agita si umbla neregulamentar la el.

E frumos lucru sa afli/citesti/descoperi defintii despre OM date de marii invatati ai lumii.

De la definitia data de Platon cum ca omul e un animal cu pene si cu unghii late si trecand prin multe altele care n-au fost gandite la figurativ, am ajuns si eu sa-l cunosc pe acest OM si sa zic ca e, de fapt, (precum) un vin spumos.

Exact.

Stim cu totii ca avem de-a face cu un corp fizic, unul mental, altul spiritual, emotional dar si unul astral. Dar ce-l face pe OM sa fie cu adevarat spumos? El poate fi atat de plin de verva si totusi spumos? Sau poate fi doar spumos si nimic mai mult? La ce definitie poate fi el redus mai exact? Sau e arhi suficient sa fie OM si atat fara sa ne mai intereseze vreo definitie asupra sa?

Ceea ce ma face pe mine sa cred ca nu degeaba s-au dat definitii (si inca se mai dau) ale OMului este ca specia nu e pe cale de disparitie, ci dimpotriva, ca arhetipul lui Platon capata noi si noi valente din motive pe care de cele mai multe ori nici noi nu le cunoastem. Pot fi foarte spumos ca OM iar prin asta tu poti savura o gramada de lucruri deosebite care se-ntampla, sau pot fi plin de spume ca OM iar tu sa realizezi ca numai munca-l inobileaza pe OM.

Are OMul pana la urma perspective ale unor definitii nonfilosofice, ca e chiar foarte curios de aflat?

Deci, voi ce credeti?

Nu e senzatie, e inundatie

Nu mi-am propus sa scriu un foileton din aceasta tema, desi sunt convins ca mojicia a jucat un rol insemnat in recent incheiata campanie prezidentiala. Si de dinainte de ea, de fapt. In special in perioada in care se faceau foarte multi bani din ridicatul masinilor parcate legal dar ridicate ilegal (de-al de Chiliman si Negoita in frunte cu Prigoana senior SRL). Acum nu pandeste nimeni pe nimeni?

Indiferent ce am face şi ce metode de curăţare am aplica ca să ne debarasam de ea, mojicia este consumabilă în orice sector al vieţii, de la cel privat la cel public. Ea rămâne în memoria noastră personală şi colectivă ca o amintire vie ce stârneşte reacţii aprinse greu de stins şi de dat la o parte. Iar întâmplarea face ca aceasta să nu aibă legatură doar cu educaţia, ci şi cu ceea ce sugerează termenul de comunicare în ansambul său.

Mojicia atinge de cele mai multe ori proporţii inimaginabile. Indeosebi aici la români. Fie că deplângem lucrul ăsta fie că doar îl mimăm profund deranjaţi, ne vine greu să admitem că mojicia face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Cu sau fără ataşament din partea fiecaruia dintre noi. Ar fi extraordinar să putem face un recurs la memorie pentru a afla dacă mojicia are o sorginte cu adevărat sănătoasă. Se naşte ea dintr-un sentiment anume, dintr-o vină prost înţeleasă, de pildă, ori se dobândeşte odată cu trecerea timpului daca nu cumva vine pur şi simplu şi apare dintr-o lipsă de educaţie? Personal o văd ca pe o formă de manifestare şi comportare ruşinoasă dar şi de comunicare între diverşi indivizi a căror stimă de sine este cel mult infimă, care îşi fac cu tot dinadinsul un rău prin „isteţimea şi agerimea minţii” cu care se tratează, şi care, pe deasupra, se mai şi duelează ameninţător şi fără jenă provocandu-şi astfel o silă senină unii faţă de ceilalţi.

Ce este cel mai deranjant la mojicie, de fapt, nu este cantitatea cu care se împrăştie peste tot pe unde-apucă, cât mai ales efectul turbulent pe care-l are asupra noastră de cele mai multe ori. E foarte greu să admiţi că eşti mojic. Iar asta cu certitudine nu-i o stare. Poţi să împrumuţi mojicia ca pe o formă elementară de răspuns la felul în care ţi se-arată întreaga lume, sau poţi să n-o-mprumuţi deloc şi să perseverezi în viaţă pe drumul drept pe care-l ştie toată lumea.

Dacă vrem să vorbim acum despre cum suntem trataţi noi ca popor suveran în interiorul propriului nostru ţărâm, o facem cu riscul de a nu înţelege prea bine de ce am ajuns aici, în situaţia de a suporta atâta mojicie cătă vedem în jurul nostru. Ne plimbăm prin oraş pentru a ne lua un tonus mai bun şi brusc ne iese în cale ba tipul sau tipa care-şi plimbă pantofii descheiaţi la şireturi pe băncile din parcul în care am ajuns, ba acel cetăţean care dovedeşte atât de multă civilitate încât îşi aruncă nu din comoditate ci chiar din convingere pachetul de ţigari şi serveţelul împuţit pe bulevardul principal în timp ce îşi conduce infatuat maşina, ba oricare altul care îşi arată la metrou, când aştepţi stând pe scările rulante ieşirea din subteran, „cei şapte ani de-acasă”.

Devine din ce în ce mai periculos să luăm act de propria noastră mojicie fără a o amenda usturător şi fără a-i putea stinge fierberea şi neastâmpărul care o fac să clocotească. Nimic nu-i mai dezgustător decât atunci cînd ne păzeşte mojicia.

Hai sictir! :)

Aprecierea merita apreciere

Am invatat astazi ca dupa momente ceva mai tensionate cu un client, poti ajunge cu moralul sus de tot, in zona aceea in care exista si sentimentul de the sky is the limit.

Am mai invatat ca tot ce poate sa conduca la o relatie frumoasa de business cu un client, la o relatie care sa se dezvolte pe un fagas uman si corect, deloc rigid, este sincera lui apreciere pe care o poate capata de indata ce apar si primele rezultate, dar mai ales atunci cand are loc depasirea propriilor tale asteptari si chiar limite.

E pe deplin justificat atunci orice mic favor de care ai putea avea nevoie si pe care-l poti cere fara sa gresesti.

Este cel mai frumos lucru sa razi cu gura pana la urechi atunci cand el, clientul tau, e pus pe sotii cu tine si-ti varsa fel de fel de povesti traznite si haioase incat pana si zambetul tau se bucura ca exista. E chiar un privilegiu deosebit!

Se mai sperie cineva de cucu...bau?

Sansele de a mai auzi de cucu..bau in aceste vremuri marete ale omenirii sunt destul de reduse. Recunoasteti?! Eu unul asa zic.

Cred ca nu mai avem deloc puterea sa ne-ngaduim sa se petreaca cu un maxim de firesc ceea ce odinioara se intampla atat de senin in joaca noastra de copii adolescenti. Nu mai stim nici sa ne intersectam bine povestile, sa ne intelegem si sa ne respectam cum se cuvine, nu mai stim nici sa derulam corect filmul prieteniei inspre amintiri frumoase ci mai cu seama urate, si, poate mai grav decat atat, nu mai stim nimic nici despre identitate, nici despre divinitate si nici despre voia verbului este. Da, a lui este. A lui a fi!

Parca ne-am invatat cu lipsa valorilor si a aglomerarii de continut, parca ne-am lovit de unii si de altii ca imediat sa uitam, parca avem ceva de facut pe lume dar aici apar multi factori necunoscuti care dicteaza si care raspund unor prea mici nevoi. 

Cea mai importanta lectie este ca merita sa te pastrezi asa cum ai fost de la bun inceput si cum probabil inca mai esti..

Esec dar NU continuu

In simbioza cu ce s-a intamplat astazi la Wednsday Breakfast, si pentru mine esecul este parte din succesul unui business, parte a afacerii pe care vrei sa o dezvolti. El vine aproape ca un dat. Intr-un moment sau altul el tot apare. Atunci cand te astepti la el si mai ales atunci, atunci cand nu te-astepti dar dintr-o data ti se-nfunda toate, dar mult mai sigur atunci cand gradul tau de implicare este zero. Atunci sigur ajungi la esec.

Sunt convins ca nu te poti imuniza complet in fata esecului, ca nu orice esec conduce la succes si ca orice demonstratie de forta, facuta ca la carte, iti asigura ori succesul ori opusul lui.

Am invatat cateva lucruri importante:

1. esecul zdruncina, doboara si doare pe moment, dar daca intalneste o personalitate zdravana, pregatita mental si psihic pentru esec, acesta poate fi depasit foarte repede (si cu un real folos)

2. esecul este un lucru atat de bun daca chiar poti invata din el si nu-l lasi sa se repete la infinit, intucat cele care se tin lant te duc in marginea prapastiei daca nu cumva chiar in ea

3. esec, si aici e interesant de amintit, spui cam la orice proiect care nu-ti iese in business sau in viata profesionala si, cam in cel putin aceeasi egala masura, la intamplarile din viata personala unde se simte si se contablizeaza diferit: (esec in dragoste, esec in casnicie, esec intr-o relatie de iubire samd)

Voi cate altele mai stiti?

Lectia zilnica a lui 2010

Prima data am auzit de cuvantul lectie pe vremea cand mama mea m-a dus la scoala sa urmez clasa intai. Pe urma, evident, aveam sa aud de acest nou cuvant si in gimnaziu. Dupa care, asa cum era de asteptat, l-am auzit inclusiv la liceu. Aproape ca imi intrase in vocabular. Si cam asta a fost tot fiindca pana atunci nu primisem si nu stiam ce sunt acelea adevaratele lectii de viata. 

Pana la urma toti le primim, stiu asta.

Surpriza a fost ca, in liceu, am dat cu totul si cu totul intamplator peste ”Lectia” lui Eugene Ionescu. Am adulmecat-o din priviri, tin minte. Am citit-o si recitit-o de nu stiu cate ori pana la epuizare. A urmat visul.  Visul de a o vedea transpusa in realitate. Iar cand am ajuns sa o (si)vad pusa in scena de Horatiu Malaele la Teatrul Foarte Mic, am avut senzatia ca absurdul te patrunde pana-n maduva oaselor si se lasa cu fiori..

Fiindca mi-a placut intotdeauna sa fiu autentic, sa spun sincer si deschis ce am de spus, mi-am propus si vreau ca in fiecare zi din 2010 sa cuprind, fie si pe scurt, cate o lectie (de viata daca vreti) care sa aiba la baza exclusiv experientele mele personale dar mai ales profesionale. Tot ce invat nou de la fiecare zi care curge neincetat spre alte timpuri, voi impartasi cu voi si cu propriile mele limite umane. 

Sunt absolut convins ca va fi o experienta interesanta. Cel putin atat. 

Azi, de pilda, am invatat ca respectul se invata cu greu dar sigur in cei sapte ani de-acasa. ”Sa vorbesti frumos si sa raspunzi la tot ce-ntreaba doamna educatoare”. Sunt mai multe de zis, dar acum as zice doar atat...pe curand. Si maine e o zi.

Nu intotdeauna varsta tradeaza

Am implinit astazi un numar de ani.  Slava Domnului ca am cui sa multumesc pentru asta! An de an, sunt surprins sa aud de la toti cei care imi ureaza la multi ani cu aceasta fericita ocazie, in special de la cei care nu ma cunosc asa de bine, ca varsta nu ma tradeaza catusi de putin. 

Si de fiecare data incerc sa imi pun intrebarea, oare de ce? Cum de varsta nu ma tradeaza? Infatisarea sa fie de vina? Daca nu cumva gesturile? Ori poate felul sui generis de a fi sau pur si simplu tinutele pe care le imbrac cu diverse ocazii. Care din toate acestea?

Tinerete fara batranete se poate, nu? Doar batranete fara tinerete nu se poate, corect?

Raspunsul meu la intrebarea pe care-am tot incercat-o in ultimii ani este foarte simplu. Nu stiu! Foarte serios, chiar nu stiu. De aceea sunt foarte curios sa-l aflu de la voi daca voi il stiti.

Ce este cel mai important acum la implinirea si aniversarea unui numar de ani, este ca mi-am promis sa ma tin de anumite lucruri care-mi vor schimba si transforma viata. Nu vorbesc de dorintele pe care e firesc sa ti le pui la orice varsta ai fi si fata de care nutresti sentimentul ca vor fi implinite. Asadar e fara legatura cu ce s-a intiat de curand pe net vis a vis de planuri.

Primul dintre ele se numeste sport. Vreau sa ma apuc si sa ma ghidez foarte serios dupa un program bine stabilit din punctul asta de vedere. Dar sa-l combim cu si mai multe plimbari prin aer liber. 

Celui de-al doilea ii spune sanatate. Sa nu mai aud de Mc Donalads sau KFC la care oricum ajungeam de maxim 2 ori pe an. Mai multe fructe si salate de sezon. Daca se poate totul cat mai natural. Nefiind un consumator ”inrait de cafea” am aflat foarte tarziu ce inseamna sa bei o cafea suta la suta naturala..

Al treilea se numeste blogging si este zona unde vreau sa fiu cu adevarat activ. Nu asa cum am fost in 2009, an in care l-am inceput si lansat. Am in dezvoltare un mic proiect al meu in zona de online. Sper sa-l pot construi asa cum cred eu ca ar fi nevoie de el in piata si in mediul de business.

Si fiindca in 16 decembrie a fost si ziua marelui Beethoven a carui epistola de mostenire a averii sale a fost vanduta la licitatie pentru suma de 500 de mii de dolari, as incheia postul meu super muzical cu sonata lunii intr-o interpretare istorica  

http://www.youtube.com/watch?v=O6txOvK-mAk&feature=fvst

123 de iepurasi pentru toti cei 10 PLAYBOY

Revista PLAYBOY Romania si-a sarbatorit in Club Elements din Herastrau al 10-le an de aparitie. Este cea mai longeviva revista de life style (masculin) din minunata noastra patrie. 

Prietenia mea cu revista dateaza cu mult dinainte de cea pe care o am cu Red Sef Adj si Directorul acesteia, pe numele lor Catalin Mihaila, respectiv Dan Silviu Boerescu.  

Personal, ma bucura ca formeaza o echipa atat de trainica si de unita, iar pe de alta parte ca am avut norocul, dar si sansa extraordinara de a-i intalni si cunoaste. 

Playboy este revista care m-a invitat pentru prima data intr-o lume nemaintalnita si tot ea este cea care m-a invatat sa privesc un pictorial cu un playmate autentic ca pe un exercitiu al explorarii unui intreg univers care fascineaza mintile oricarui barbat. Nu intamplator Hefner are minimum ”trei blonde doar ale lui”.

Playboy este spatiul absolut fascinant in care frumustetea de cele mai multe ori ucigatoare a unei dame, devine mai apetisanta decat e si se manifesta in realitate.

Nu in cele din urma, Playboy este revista care scoate din tine fara sa simti si fara sa vrei un cal alb de rasa pur sange, care se trezeste dintr-o data aruncat intr-o necesara lume a sexului frumos aproape intotdeauna nevoita sa-i manipuleze gesturile dar mai ales gandurile. 

La Multi Ani si la cat mai multe ”numere tari”!

Cine nu stie decat limba romana

Sfarsitul de saptamana a fost o adevarata delectare. A aparut Decat o revista, cautati-o!

ps. e cel mai scurt post al meu

Un premiu neasteptat oferit aseara la GPEC

www.shop.netsport.ro a primit aseara din partea organizatorilor GPEC premiul ”varza anului”.

In afara de faptul ca, pentru toti cei din industria online si e-commerce prezenti la evenimentul de gala, a fost o surpriza extrem de haioasa si de placuta dincolo de corectitudinea acordarii lui, premiul reprezinta, in fapt, o bila neagra pentru cei care au un business in comertul electornic.

Si care, prin simplul fapt ca exista, mai rau te incurca in loc sa te ajute - in cazul in care gasesti ceva interesant de cumparat de la ei.

Excelenta ideea celor de la GPEC - de a da o varza drept premiu! -:)

Stop! Viata are sens

Un renumit lant de farmacii si-a scos calaretul la agatat clienti. Priviti-l, va rog, si intelegeti ce vreti

Ziarul unui presedinte a sosit cu mare intarziere

Azi pe inserate - si e duminica nu orice zi obisnuita de lucru, un tip care parea destul de motivat, aseza in cutiile postale aproape fara sa scrasneasca din dinti primul ziar electoral.

Viata noastra, caci asa se numeste ziarul, este facut de echipa lui Crin Antonescu pentru romani. Nu cred ca s-au gandit sa faca si editie online.  Curios lucru este ca, desi primul numar a aparut in septembrie 2009, el a ajuns la cutiile postale abia in ziua de 11 octombrie (cel putin la mine).  

Structurat pe 8 pagini si tiparit policromie, Viata noastra apare pagina cu pagina cam asa:

p. 1. dupa parerea mea, cu un mesaj destul de demagogic la adresa romanilor (desi, as zice ca nu e asa de rau)

p. 2. continua cu un manifest

p. 3. apoi cu povestea omului Crin Antonescu

p. 4 + p.5. dupa care doua pagini de interior cu o scrisoare deschisa catre societatea civila si cu cateva personalitati care-l sustin

p. 6. + p. 7 si, evident, alte doua pagini de atacuri directe la adversarii politici, pagini in care si-au mai gasit locul si solutiile pe care le are Crin pentru a conduce tara (e posibil sa fie un adevarat foileton de solutii pana la votul din decemebrie, fiindca cele din primul numar mi se par putine rau - fara a mai spune ca mie nu mi se par deloc solutii)

p. 8 pe cand ultima pagina este dedicata pamfletului politic (nu tocmai reusit)

Pot sa inteleg orice dorinta de afirmare cand e vorba de oameni, insa nu pot sa inteleg de ce exista doar jocuri murdare cand vorbim de politica. Noi de ce nu avem puterea? Nu este votul nostru cel pe care-l doreste? Sa i-l dam sa ce? Sa faca ce-a facut Basescu?

Sincer, ma indoiesc ca poate castiga atat de multa credibilitate (pe cat de multa are nevoie) folosind acest instrument de ”lucru” (sa nu zic de PR)...

De-ar face cineva ceva cum trebuie in tara asta sa simtim si noi ca am trecut in cea mai divina epoca. O epoca romaneasca suta la suta, colosal de romaneasca (NU Ceausescu, NU Iliescu, NU Constantinescu, NU Basescu si ce-o mai veni)

nisa, succes, bani dar cum e cu marketingul afiliat?

Ma intreb daca s-a inteles bine cum e cu marketingul afiliat? Eu unul, vreau in continuare sa obtin informatii despre asta, si, de ce nu, sa le si aplic. 

Am participat ieri seara la un seminar online despre blogurile de nisa si acest domeniu nou pe care, sunt absolut convins de asta, cei din new media il cunosc destul de bine. Seminarul a fost sustinut de Andrei Rosca si moderat de Liviu Taloi. Felicitari si bravo lor!

Spre finalul acestui seminar, ca o surpriza, au intervenit Adina Vasilescu de la Sanoma - cu un key study aplicat si prezentat in premiera - si Radu Spineanu de la (daca nu gresesc) www.2parale.ro

www.bookblog.ro face bani buni, mi-a raspuns Andrei intr-un final de discutie. In trei ani si jumatate felia de publicitate a acestui blog se imparte intre 55% din recenzii de carte, 4% twitter, 9% RSS, 21% advertoriale si doar 11% bannere (vechi) pe a caror miza nu se mai merge. Ce frumos! Sa gasesti o nisa in care sa investesti pasiune (mai ales), resurse, timp, oameni si sa scoti bani din asta dupa ce proiectul creste odata cu tine, e visul oricarui antreprenor din online. Din ce-am observat eu pana acum (chiar daca si ieri s-a spus ca basicmarketing.ro si-a cam pierdut directia ori ca proiectul capslock.ro e inca un pic confuz), in online sunt foarte multe reusite. 

Cati dintre noi nu si-ar dori sa aiba dar mai ales sa sustina ideea unui astfel de proiect atat de ambitios?

Aleea Matelotilor, aleea cu serpi. Strecurati-va bine!

NU mi-am permis niciodata sa mananc seminte si sa scuip cojile pe jos, oriunde m-as afla. Cu atat mai mult in locuri publice, spre exemplu in parc, loc in care observ asta la tot pasul. Nu inteleg de ce nesimtirea oamenilor da pe dinafara.

NU mi-am permis niciodata sa parchez masina in locuri interzise ori sa o fac neregulamentar. 

Ieri am fost cu adevarat socat. Si va sfatuiesc sa aveti grija, mare grija!

De la o intalnire care s-a petrecut in zona Ptei Buzesti, am ajuns pe Aleea Matelotior din zona Baneasa pe langa lac, unde am dat nas in nas cu serpii. Fiind pe alee, era cat pe ce sa calc pe ei. 

Atentie! Masina fusese parcata intr-un colt de strada si nicidecum pe trecerea de pietoni. Chiar daca era pe coltul strazii si al intersectiei, nu mi-am inchipuit nicio clipa ca-mi poate ridica masina orice haimana care sta la panda pe acolo. O straduta care nu spunea nimic (cea de langa biserica de langa Mc Donalds) si care nu avea niciun semn de circulatie specific: oprire sau stationare interzise. Nici vorba de asa ceva. Iar dupa acest moment halucinant si aberant, o alta masina a parcat fix in acelasi loc (aveti imaginile) si nimeni nu s-a sinchisit sa respecte ”legea” si sa o ridice conform aceleasi prevederi. 

Ca sa va speriati si mai tare, atasez bonul fiscal pe care l-am obtinut dupa ce am platit imensa suma de bani care reprezenta deblocarea masinii din curtea maharilor de la Transauto. Va vine sa credeti ca asa ceva nici in Elvetia nu vezi???

Ridicare auto: 238 lei

Transport auto: 238 lei

Depozitare auto: 357 lei

Total: 833 lei

ps. am auzit tot felul de consolari din partea celor cu care am avut de-a face insa si oameni patiti si raspatiti - am inteles ca lui Dragos Novac i-au ridicat masina de 3 ori intr-o saptamana desi omul parcase regulamentar

ps.II. mai rau decat un sarpre veninos e primarul Chiliman, cel care improasca oamenii de bine cu...coruptie si acte josnice, asa cum le cade bine celor de la putere

update: pe procesul verbal trimis acasa, culmea, se specifica ca am parcat PE trecerea de pietoni si nu la coltul strazii/intersectiei asa cum parcasem; pe ce s-o fi bazat agentul constatator cu scris de scoler cand a comis minciuna asta, nu pot sa-mi dau seama

Bingo, Vlad! Un adevarat facelift. Felicitari!

Recunosc ca nu l-am mai citit de ceva vreme...(am tot fost plecat, preocupat de un master, samd) Arata cum nu se poate de bine blogul cel nou. 

www.vladstan.com

Mizeria si mizerabilii de la Orange

Sunt cu adevarat mizerabili!

De peste jumatate de an fac sesizari peste sesizari celor de la Orange -un operator de telefonie mobila care provoaca destul de multa scarba la lume - fiindca nu stiu cum se intampla, dar de fiecare data cand vreau sa-mi platesc factura online, niciodata nu se poate: ba imi spun ca isi imbunatatesc serviciul, ba ca au avut probleme tehnice, ba ca ar fi mai bine sa merg la un magazin nu virtual, ba carr, ba marr samd

Oamenii astia niciodata nu (mi)-au rezolvat problema. Si e crunt!

Astazi dau la telefon peste un zevzec cu numele de Radu. Care n-are Pojar desi asa-l cheama. Dupa discutii interminabile cu acest pustan angajat la Orange ca sa nu moara de foame, aud de la el altceva decat ce trebuia sa-mi spuna. Intr-un delir patimas, a simtit nevoia sa-mi comunice altceva decat ce-l intrebasem, in plus, ma punea sa-i fac si un print screen la eroarea de sistem pe care mi-o tot afisa stupizenia lor de self care.

De data asta chiar nu am mai fost de acord desi pana acum am aratat suficienta clementa. Mi s-a parut ca nesimtirea lor intrecea orice limita. A fost incredibil, parca m-ar fi platit sa le fac asta, iar acest Pojar care s-a extins in urechea mea ca o tumoare, a mai comis una la fel de ”corporate”: a inchis telefonul!

ps. acum imi spune un prieten f bun - dupa ce mi-a citit postul - ce a patiti cu astia: avea cartela si a vrut sa isi pastreze numarul fiindca trebuia sa plece in cayman/i-au spus ca nu se pot face redirectari catre acea destinatie decat daca isi face abonament/si-a facut pasnicul om abonament la Orange, iar dupa ce ajunge acolo, nimic/suna si le spune clar ca vrea sa rezilieze contractul, la care magarii de acolo ce-i spun:  ”scrie cumva in contract ca iti garantam ca merge redirectarea spre international? nu scrie.. deci... noi ne-am respectat contractul..”

La Cetatuia, cu Mihai Viteazu inainte!

Manastirea Cetatuia face pe orice om care-i calca pragul sa exclame: ”Doamne, in ce minunatie m-ai adus? Destept a mai fost conducatorul nostru brav ca s-a adapostit aici!”

Da, chiar asa este. Mihai Viteazu s-a ascuns la Cetatuia in urma cu niste secole.. Acest locas de cult de o insemnatate istorica inimaginabila (aici exista si groata unde a trait Sfantul Iaonichie cel Nou de la Muscel) aduna doar vreo 4 calugari - dintre care unul e staret si inca 2 batranele care ingrijesc la aceasta manastire de peste 15 ani. 

Legenda spune ca in piatra din deal sunt urmele pasilor lui Negru Voda...

Iar din ce am inteles de la un om de bine care gospodarea pe acolo, cel mai bine e sa lasi bani ca mancare exista. 

Blogul personal, blog de business

Blogul de business este gata. Ma puteti citi si la www.dailybusiness.ro

Multumesc in special prietenului meu bun, Vali Gros.